Sau "on the dick to the valley" cum traducea demult Gogu Kaizer... Sunt cateva zile intr-un an cand vreau sa intrerup activitatea. Nu multe, fiindca sunt o obsedata. Ma trec apele si toti nervii daca intarzii si 5 minute la serviciu sau in alta parte, inchid toate usile dupa mine si sting toate luminile si vai cat de control freak sunt. In mod normal ma uit la oamenii care trec pe langa mine si ii judec si imi vine sa le spun sa-si curete scamele de pe bluza si ca au noroi pe pantalon de cand au iesit din masina si ca trebuie sa fie tare incomod materialul ala pe care il pun pe piele si ca imi dau seama dupa privirea lor ca nu au chef, ca le e foame si ca vorbesc tare fiindca sunt tinere si asta e tot ce au, dar viata e mai mult...
Dar vin in stropi mari si rari zilele alea in care vreau sa fiu moale si matasoasa si halatul si papucii mei la fel. Si sa ma spal pe dinti la ora 4, sa-mi citesc horoscopul si sa caut retete sa le fac prietenilor mei ceva bun seara cand se intorc de la serviciu, de unde eu am chiulit. Si intai sa vina acasa iubitul meu si sa ma pupe si apoi sa smotoceasca pisica si eu sa fiu o gainusa fericita. Apoi sa vina prietena mea si cine-mi mai este drag si sa se arunce in canapea relaxati pana scot eu vinul si pun masa. Apoi ma prefac infometata dar de fapt ascult avida fiecare "crantz!" si "mmmm ce bun e".
Am si zile cand imi doresc asta. Si nu mai cred in plafonare si alte mituri urbane. Si nu mai cred in lupte mute si personalitati sufocate si frustrari si in nu am si in genul ala de femei mici, crete si albe si foarte sigure pe picioarele lor cracanate care apar in viata fiecaruia si bazaie deranjant.
Doamne, ce frumos... :) Despre asta e vorba!
RăspundețiȘtergere