28 iulie 2009

Girl crush


Zooey Deschanel :X


Noua si imbunatatita

Adica, in romana, new and improved!

De cand am invatat sa merg cu bicicleta, ma distrez mult mai bine decat inainte cand eram un sange-mal. Cea mai frumoasa parte este debarcarea nocturna la terasa Elements din Herastrau, dupa 30 de minute de pedalat insetata. Terasa Elements este my new fav place, pe locul 2 dupa baia mea albastra. Funny fact, am ajuns la Elements intr-o seara cand pitipoanca postata la intrarea Marie Celeste nu m-a lasat sa intru fiindca pretenul era in pantaloni scurti...a...si tineam in mana o bicicleta. Oricum, cine rade la urma nu a priceput gluma si eu rad de 3 ori pe saptamana cu gura plina de minunatele deserturi pe care le prepara la Elements un nene pe care il iubesc foarte mult, nu il cunosc si banuiesc ca arata ca The Rock, with the heart of Santa. Kudos!

Pe de alta parte, mersul cu bicicleta se poate dovedi riscant, feminina de mine fiind o tinta usoara pentru orice vietate. Astfel, dupa ce a trecut sezonul de imperechere al numitei Lucarnus cervus, am dat de alta belea: cainii. Inteleg ca miros frica, dar eu sunt o MAESTRA a disimularii!! In fine, astia ma simt si incep de latre de la kilometri distanta. Isi iau cele mai infricosatoare fete si ma alearga pana imi pierd suflul. Ma simt ca in Cujo sau mai rau. Dupa ce am incercat toate tehnicile de evitare si/sau EVITARE a cainilor, aseara mi-a venit o idee brilianta daca-mi este permis. Goes like this: eu merg cu bicicleta pe marginea carosabilului; cainii din SAI ma aud si se grupeaza pe trotuarul cel mai apropiat de mine; eu transpir un pic, cainii incep sa "se dea", facand din cand in cand cativa pasi, la intimidare, moment in care intervine brilianta idee, incep sa strig "Mai-mu-ti-ci-loooor! Sunteti niste mai-mu-tici!!!"

Pfff si ce se mai supara the cujos... :))

14 iulie 2009

Nedumeriri

Angajaţii Vodafone au filtre mai ale dracului decât orice preşedinte de stat. Este mai greu să dai de un angajat Vodafone decât să câştigi potul cel mare la Loto. Un angajat Vodafone apare la fel de rar ca monstrul din Loch Ness şi atunci te întrebi dacă e real. Atunci când nu ai nevoie, angajatul Vodafone cheamă încă 10 colegi şi te sună de trei ori pe zi pentru a te ruga să-ţi activezi o nouă extraopţiune de care ai nevoie de ca un neg mare pe frunte. Chuck Norris îşi doreşte să devină angajat Vodafone când va creşte mare. Este dreamjob-ul lui.

EPILOG:
Stau la telefon de 7 ani pentru a da de un angajat Vodafone. Mă doare urechea stângă foarte tare dar nu pot schimba, deoarece cu dreapta nu aud (afecţiune autoindusă, ca să nu aud indicaţiile lui când conduc).

11 iulie 2009

Stii bancul cu Nietzsche si cu Hitler?

Spiritism

Văd două fete...nu, trei. Toate au acelaşi nume de familie, vârste oh so diferite. Parcul Sebastian din Capitală (cu "c" mare, da?) Cea mică se dă huţa. Cele două mai mari, una brunetă şi una blondă beau lichior de ciocolată pe trotuar. Li se pare "fin". Jandarmilor care se apropie nu li se pare aşa fin. Le somează să o lase ... de băutură. Marş acas'! Domnii jandarmi, este o ţară liberă, aaah...două piţigăiate. Jandarmii se îndură, pleacă. Jandarmii se întorc după cinci minute (fată, iar vin ăia!). Aduc pahare de plastic. Nu, nu vor şi ei să bea. Pentru fete...

Aveam impresia că i s-a întâmplat cuiva când era mică, dar de fapt eu beam lichior de ciocolată pe trotuar în faţa parcului Sebastian. Mi-ar fi părut aşa de rău să uit asta :)


10 iulie 2009

La TV

Încă rulează liniştit serialul Tânăr şi Neliniştit şi a apărut o telenovelă intitulată Tequila cu suflet de femeie. Mă doare creierul...

05 iulie 2009

Post uşor încruntat

Descopăr din nou, cum am întâlnit rar în sesiunile trecute, cât de bine e să înveţi for a change.

Sunt în concediu de studii. Mă licenţiez şi am multă materie de recuperat, căci feminină fiind mă preocup des cu prostii în loc să mă cultiv. Toată ziua stau pe terasă cu pixul în gură şi cartea în mână şi citesc cu nesaţ şi mă bucur enorm că învăţ, că studenţesc şi eu. Oh, I love it! Îmi vine să mă pozez auzi! Credeam că cel mai mult şi cel mai mult îmi place, dintre corvoadele obligatorii, să merg la serviciu. Când intru miroase a cafea, colegii mei drăguţi (:)), birouaşul meu, cănuţa mea cu ursuleţ (type 2 diabetes yet?), espressorul...firmei. Exact ce visez din clasa a patra. Mi s-a părut mereu foarte greu să organizezi o nuntă, fiind tipicară şi în spaţiul imaginar, aşa că nu m-am visat mireasă niciodată. Dar la birou, des!

Astăzi, în burtiera postului Realitatea am văzut promovabilitatea la BAC 2009. Nu trebuie să fii tocilar, nici să studiezi suplimentar ca să ieşi din tiparul chelnerul român, şi atunci mă întreb de ce se tot pică BAC-ul gros în unele judeţe. Sigur, nu şi în Timiş, dar acolo au mai multă verdeaţă... Toate fashionistele s-au adunat, din câte am înţeles, în judeţul Galaţi. Sper că au multe discoteci acolo, altfel creşte rata şomajului. Nici cu Bucureştiul nu mi-e ruşine, care nu cred că este nici măcar în top 10. Nu am verificat, dar mă aştept. Oricum, în Bucureşti se mai descurcă lumea să-şi vâre burdihanul într-o funcţie de Doamneajută :)

Am devenit răutăciosă şi nu îmi stă în fire. Mai ales că în general ignor ştirile, emisiunile economice, filmele de groază şi cursul BNR şi cu greu îmi amintesc numele preşedintelui. Îmi cer scuze şi nu o să se mai repete.

Reducerile de vară în Rumunica

Am fost la Ice Age la drive in. Foarte drăguţ, durează şapşpe ore toată corvoada. Mai bine mergi la mall. Partea porno despre care vreau să vorbesc este perioada reducerilor. Era coadă la magazine ca la telecabină la Babele. Horrorific! Haine multe multe din toate colecţiile din ultimii zece ani, scoase ca prospături să ia ochii pupezelor. Multe multe culori, forme, falduri, fluturaşi. Horrorific şi extrem de obositor! Altă parte porno scârboasă este alegerea discounturilor. Nu ştiu eu multă matematică, dar un 50% pot să calculez şi m-am prins hoţilor care sunteţi că jumătatea lui 123,5 RON nu este 88,19 RON. Meritaţi ce e mai rău. La Bershka se vindeau pulovere groase ca şuba lui tataie în cele mai tomnatice culori posibile. Dăştepţilor...

În aceeaşi notă masochisto-pecuniară, am vrut să-mi comand un ulei dinamizant de la Ardes (sunt bleagă, mă interesează tot ce energizează, dinamizează, mă ajută să respir, etc.). Ei bine la un produs de cca. 44 RON, taxele de livrare sunt de 39 RON. Mă, voi îmi trimiteţi uleiul cu escală la Paris şi nu vreţi să recunoaşteţi.

Criza mă face foarte vigilentă...just a thought :)

02 iulie 2009

Mmmneaaaah...

Nu ma topesc dupa curentul asta vintage. Poate pentru ca la noi e si potop de bloguri de haine vintage, meaning piese basic de la 'fo zara, papuci de plastic de la oroarea de bershka sau stradivarius sau alti coclauri de popular fashion. Sigur, se mai da omul peste cap si face rost de rochii din colectii antice de la Marks&Spencer, sau niste pantofi patati de la Bally. Super, n-am ce zice. Dar oare chiar imi doresc sa arat ca in 1992? Ma rog, se spune anii '60, '70 sau '80. Oricum, imaginea e tot din 1992.

In general fetele care tin site-uri de moda, despre moda sau pur si simplu cele care vand haine second hand sau vintage se mai si pozeaza in fusta nu mai stiu de care, midi cu floricele si helanca neagra si geanta de piele incretita si sosete crem. Bravo, te-ai descurcat. Dar de ce te prefaci ca fusta aia ieftina poate fi purtata ca rochie cu ajutorul unei cureluse rochii de lac, pusa la misto? Say...eu ma duc in mall da? Si din mall imi cumpar ca o pitipoanca lipsita de originalitate ce sunt niste blugi (1.108.002 exemplare pe model) sa zicem si o camasuta draguta si scumpa (OK, bumbac, nude) de la un magazin nu conteaza care. Ba mai mult, ma mai duc si la loserii de la Nine West si imi cumpar sandale pe un verde crud si o gentuta asortata (palpitatii? omg?) Oooo! si MAI MULT mai indraznesc sa port la mana un ceas nou si eventual o bratara care nu este handmade.

Sa ma panichez? Arat ca toate fetele din Bucuresti? E grav? Trebuie musai sa arat ca o babuta cu balerini in haine vechi? Nu am stiut :( Sa-mi tund breton? Sa port "straturi"? Da? O centura vintage? Si o fusta pe post de rochie. Ma simt pierduta. A da! si artificiala, neoriginala... Riiiiiiight!

Cand eram la muma acasa, ma obseda o carte pe care nu am reusit sa o citesc niciodata fiind foarte boring pentru mintea mea extrem de feminina. Se numeste "A fi in pas cu idealurile timpului tau". De cand am vazut coperta acestei carti in clasa a patra am inventat o vorba: Hai incearca sa fii in pas cu idealurile timpului tau. Adica lasa ca ne mananca tehnologia de vii si ne implanteaza astia cipuri in creier si mai ales poarta haine noi, apretate, cu eticheta si punguta de carton.

Par exampla, pe Calea Victoriei este magazinul Furla. Foarte dragut, n-am ce zice. Nu cumpar de la ei pentru ca coasta scump si nu ma intereseaza. Dar intr-o zi am primit un cadou intr-o punga alba si batoasa pe care scria cu litere negre si sigure FURLA. No biggie, am auzit de Hermes fara numar fara numar, Balenciaga, mi se falfaie. Dar punga aia era din cea mai prietenoasa hartie, era prinsa cu un metru de panglica lucioasa alba pe care scria vioi furla furla furla furla furla cum stau globurile rosii intr-un brad. Inauntru, o cutie. Carton negru, mat, misterios. Inauntru, o punguta matasoasa. Oh my God lesin desfacand numai ambalajul!! Inauntru un cadou simplu, care mi-e drag si nu conteaza de la ce magazin este cumparat. Ceea ce vreau sa spun este ca exact asa ar trebui sa fie de fiecare data cand o fata isi cumpara ceva pentru sufletul ei sau primeste un cadou de la cineva drag. Si eu am intotdeauna dreptate.

Lucanus cervus - o creatură minunată

Zisă şi rădaşcă, acest gândac din familia Lucanidae se dezvoltă în circa 4-6 ani de la larvă la pupă şi trăieşte câteva luni având ca unic scop în viaţă, da, aţi ghicit, să mi se încurce în păr. Sigur, pe drum se mai şi împerechează, dar în general femelele rădaşcă acceptă resemnate plecarea masculilor cu coarne spre părul meu, ca un traseu inevitabil de împlinire spirituală.

De la ultimul post scris la nervi, m-am antrenat cu spor prin pădurea Băneasa şi pot spune că ştiu să merg cu bicicleta, sunt o biciclistă care mă pricep. Într-una din aceste seri cu tema ECO, plimbându-mă în cel mai feminin mod cu bicicleta, prin întuneric am desluşit un BÂZZZZ. Întâlnirea a fost super. Masculul s-a încâlcit bine ca într-un mixer în pleata mea, eu am început să urlu de am speriat mistreţii şi după câteva secunde am luat o gură mare de noroi. După ce mi s-a mai netezit pielea zbârlită de super-senzaţiile trăite şi m-am săltat la loc pe bicicletă, probabil aflând ce uşuratică sunt, a mai venit un mascul cu coarne şi mi-a aplicat mândru acelaşi tratament.

Acum sunt cam mov pe coate şi pe picioare, dar mereu mi-a stat bine în culoarea asta şi awh, well, orice pentru natură!!