25 martie 2009

Saturday night at the movies

Sâmbăta asta was the cutest!

Păi de dimineață, după breakfast, ne-am plimbat ca doi iepurași prin pădurea Băneasa cam 2-3 ore, timp în care ne-am întâlnit cu o familie de Bambi. Erau trei mititele și una mai mare, probabil mămica lor. Le-am urmărit şi noi cât ne-a ţinut suflul de copii de oraş, în încercarea de a le trage în poză. Nu am niciun instantaneu bun though... Am mers atât încât oriunde întorceam capul vedeam numai pădure şi covor de verde cu mov şi alb. Şi aerul! rece şi pe săturate. Înainte de sâmbăta asta nu am mai auzit liniştea de foarte mult timp. Atât de bine a fost:


Seara s-a desfăşurat tot low cost: ne-am întins ca nişte motani (că de dimineaţă am fost iepuraşi) la un ceai şi șerbet şi ne-am uitat acasă Revolutionary Road şi Taken.



Vai ce m-am mai enervat la Taken...S-au trezit instinctele feministe în mine, ceva horror! Mi-am dat seama că din cauza bărbaţilor ca gen se întâmplă prea multe cruzimi pe lumea asta. Atâtea de multe şi de josnice încât nici măcar Formula 1 şi CM de fotbal nu le mai spală.
Filmul prezintă îndârjirea cu care un tată de 2m, irlandez şi fost super spion îşi caută şi salvează fiica de 17 ani, răpită de traficanții albanezi de carne vie din Paris. Şi spoiler: îi chinuie pe nenorociţi exact aşa cum merită. Dar ştiu şi am tot citit despre nemernicii ăştia care într-adevăr există şi nimeni nu reuşeşte să îi stârpească - degeaba se adună femeile care au avut contact, direct sau nu, cu atrocităţile astea, în organizaţii şi grupuri de sprijin, ăştia tot fac rău.

Şi ca să fiu feminină până la capăt, m-am răzbunat pe cel mai apropiat reprezentant: boyfriend (aim, shoot, fire - piece of cake!). Parte din răzbunarea mea feminină a fost şi invitaţia la al doilea film, Revolutionary Road, cu Kate Winslet şi Leo. El a adormit pe la mijloc, dar tot a reuşit să îngaime un "vai ce plictisitor este". Filmul este adaptarea unui roman american. Nu ŞTIU asta, dar îmi dau seama. Tema s-a născut din aceeaşi mamă cu Silvia Plath şi Virginia Woolf. Dacă mai puneam şi un Leonard Cohen pe fundal, făceam mizerie în cameră. Foarte bine jucat, cei doi actori sunt fantastici, regia este supermegaexcepţională, iar imaginea este reală, frustă (what a word!). Filmul reuneşte tot ce a fost mai trist în The Hours, Sylvia, Running with scissors, Birds of America, Little children and so on şi mi-a dat senzaţia că am rumegat sârmă de cupru două ore.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar aş fi tare bucuroasă dacă nu s-ar mai face filme ca ăsta niciodată. Eventual dacă se pot face mai multe filme cu The Rock şi cu copii haioşi :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu