03 iunie 2009

Like of the day

Weekend-ul trecut am fost la mare, în navetă zilnică între Mamaia şi Năvodari. Am prins o Mamaia puţin răcoroasă (OK, mi-a cam plouat în saramură sămbătă!) şi fără exces de Rolls sau Bentley, deloc pustie totuşi şi voioasă. Am recitit Lorelei în câteva ore, întinsă pe un şezlong la umbră, sorbind un SOB, suferind o lobotomie de vară. Nimic nu-mi sugera că a trecut o săptămână de lucru şi agitaţie, nimic nu prevestea debutul alteia la fel. Cu picioarele în nisip, gândul îmi era pur şi simplu călător prin Iaşi, însoţit de foşnetele castanilor şi mirosul unor garoafe roşii imaginare (:)). Cartea am terminat-o la masă, în Năvodari şi finalul mi-a luat ca de obicei piuitul. Am plâns, regulamentar, cu un fel de bucurie "Ce bine că plâng la mare, să-mi usuce vântul lacrimile."

Am descoperit în Năvodari un loc pe care toată lumea de acolo părea să îl ştie, Kazeboo (get it?) unde m-am simţit foarte lejereanu şi liniştită. Cu siguranţă mă voi întoarce acolo să casc gura la toţi oamenii ăia ambiţioşi şi în formă care fac kite surfing în apropiere.

Weekend bun!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu