27 august 2009

Din nou literatură

Citesc in "320 de pisici negre", scrisă de ROB prin nu ştiu ce an, următorul pasaj despre englezul Ned Morton care vine la Bucureşti cu o hidden agenda:
"Cumpără un ziar la întâmplare şi intră în primul restaurant. Un chelner vioi — "ăsta cel puţin seamănă cu ce am mai întâlnit în alte părţi" — îi luă comanda şi Morton deschise gazeta. Căută instinctiv fotografiile starurilor de ultimă oră, actriţa sexy a sezonului, în blană somptuoasă sau costum de baie, şi criminalul sadic descoperit în sfârşit de poliţie. Fu surprins că nu le găseşte. Intrigat, apelă la cunoştinţele de franceză şi italiană şi încercă să descifreze titlurile. Se simţi din nou uimit de sobrietatea lor. Renunţă să mai înţeleagă ceva."
Let me say: AHAHAHAHAHAAA!
Eu renunţ să mai înţeleg de ce sugarul Andreei Bănică poartă chiloţi Burberry la botez în timp ce alţii cu chiloţi albi de bumbac, după zeci de ani de muncă sunt puşi pe liber şi nu-şi mai pot găsi de lucru fiindcă nu speak English, că ei au învăţat săracii numai rusă. Nu pot decât să mă trântesc pe scaun şi să zic "Pfffffffffffffffff". Şi toată ideea mi-a venit aseară în timp ce mă uitam la ştiri. De ce mă uit la ştiri, again?
Oricum, feminină fiind, nu înţeleg o grămaaaaaaadă de lucruri din seria România, România şi alte state, politica externă a României, învăţământul în România, de ce în România lumea este cum este and stuff. Dar nu mă obosesc foarte tare acum pentru că sunt atâţia oameni talentaţi care rag despre treaba asta foarte bine. De exemplu Oana Pellea. She is awesome. Plec la Atena şi nu m-am hotărât dacă mă mai întorc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu